Greșeli de printare

Există foarte multe greșeli de printare pe care le poți face, iar în articolul de astăzi vorbim despre cele mai importante și despre cum le putem evita.

În urma unor studii efectuate, un lucru îngrijorător: cantitatea de hârtie produsă de o firmă obișnuită este în creștere. Anual se înregistrează o rată cu 25% mai mare.

Greșelile despre care vorbeam:

Printarea de documente care ar putea fi livrate digital

De ce să printezi niște documente care pot la fel de ușor să fie trimise printr-un simplu email sau prin altă formă de mesagerie digitală?

Să spunem că ai o prezentare PowerPoint și vrei ca toți colegii să o aibă la finalul ședinței. Varianta cea mai bună și fără risipă de hârtie este să le permiți accesul la ea prin copierea pe un USB-drive sau să o trimiți pe mail.

Culorile care nu sunt neapărat necesare

Înainte de a apăsa pe mouse, întrebați-vă: merită acest document Excel să consumați un toner scump? Ce alternative vă propunem: definiți de la început profile de printare pentru programe precum Excel, Outlook sau chiar restricționați unele profile la printarea alb-negru. Folosind dispozitivele adecvate și direcționând în mod automat anumite tipuri de documente către cel mai potrivit plan de printare puteți economisi considerabil costurile destinate achiziționării de tonere pentru imprimantele laser color.

Evitați stocurile uriașe de coli în format A3 dacă nu aveți nevoie!

Dacă este un lucru obișnuit, la ordinea zilei, să printați un volum mare, evitați să vă orientați către formatele A3. Mai bine de 95% din paginile pe care doriți să le scoateți la imprimantă sunt A4. Noile serii de imprimante Kyocera sunt acum mai avantajoase din punct de vedere al reducerii de emisii poluante C02.

Printarea pe o singură față

Evitați să mai printați doar pe o singură față. Vă sfătuim să setați din start, ca opțiune default, printarea de tip duplex.